Cea mai bogata femeie din Romania, cu o avere estimata la 700 de milioane de euro, a reusit sa duca mai departe mostenirea lasata de milionarul Iosif Constantin Dragan. Cresterea economica a avut insa un pret: a dat afara un sfert din angajati !
La 40 de ani, Veronica Gusa de Dragan, cunoscuta publicului pentru averea fabuloasa pe care o detine, dar si prin prisma faptului ca este fiica generalului Stefan Gusa si totodata sotia unui regretat milionar, a simtit si ea efectele crizei. Principala sa afacere in domeniul energetic, compania Butan Gas, una din cele mai mari firme de distributie a GPL-ului in Romania, si-a redus cifra de afaceri la 190 de milioane de lei, din raportarile anului trecut comparate cu cele din 2011.
Restrangerea activitatii a fost insa de bun augur pentru cunoscuta femeie de afaceri, pentru ca in anul 2011 comunica in mod oficial catre Ministerul de Finante pierderi, in timp ce in 2013 a raportat un profit net de 17,4 milioane de lei. Mai mult, compania si-a majorat si capitalul social cu 3 milioane de lei.
Gaz si eoliene
Cifrele din statistici au fost obtinute insa cu un pret greu de platit pentru cei care au contribuit, sau nu, la redresarea companiei. Angajatii, 270 la numar in anul 2011, au ajuns acum sa fie numai 200, in cifrele trimise autoritatilor. Afacerea este destul de vasta, iar in ultimii ani s-a existins si pe activitatile de producere si comercializare a energiei verzi, prin centralele eoliene. Astfel, grupul industrial ButanGas are activităţi în ţări precum Italia, România Albania, Austria, Serbia, Grecia, Bulgaria, Maroc şi Polonia. În România deţine staţii de îmbuteliere, depozite, o reţea de distribuţie şi un terminal maritim de gaz petrolier lichefiat la Marea Neagră.
A fost furata de angajati
Veronica Gusa de Dragan pare sa fi invatat astfel dintr-o experienta neplacuta pe care a avut-o cu personalul angajat in fundatia prin care sotul ei se ocupa cu acte caritabile. In aprilie 2013, politistii au efectuat o ancheta la filiala Lugoj a Fundatiei Europene Dragan, unde existau suspiciuni de frauda. Cativa angajati s-au ales cu un dosar penal dupa ce ar fi sustras bani din conturile unei societati la care fundatia detinea actiuni.
Verificarile actelor contabile au relevat o lipsa din gestiune a sumei de aproximativ 30.000 de euro, bani sustrasi cu taraita, in cateva luni, persoanele care au comis delapidarea sperand ca asa nu vor fi descoperite. Unele surse din cadrul fundatiei declarau atunci in presa locala ca pana la clarificarea situatiei, salariile unor dintre persoanele din firma controlata de fundatie nu au mai fost platite, pana la clarificarea situatiei.
Veronica Gusa s-a casatorit in anul 1995 cu Iosif Constantin Dragan, care avea atunci 78 de ani. El este fondatorul afacerii cu energie verde din familie, infiintand grupul Butan Gas. In 2001, acesta I-a cedat fraiele companiei, lasand-o la moartea sa, in anul 2008, pe prima pozitie in topul femeilor de afaceri din Romania. Intre timp a venit si criza economica, iar averea de 1,5 miliarde de dolari mostenita de la sotul ei s-a njumatatit. Chiar si asa, acest lucru nu I-a afectat “titlul” dobandit in afaceri.
M.N.